Web2 ne-a luat datele, web3 le-a expus, următorul internet trebuie să returneze controlul utilizatorilor | Opinie

Pentru cea mai mare parte a istoriei internetului, am crezut că primim o economie convenabilă inofensivă: navigare mai rapidă, recomandări mai inteligente, servicii gratuite subvenționate de publicitate opacă. Ceea ce am primit de fapt a fost o schimbare silențioasă a puterii — de la utilizatori la platforme, de la autonomie la extracție, de la consimțământ la supraveghere deghizată în comoditate.

Internetul modern nu mai găzduiește doar interacțiunile noastre; ne studiază. Fiecare gest digital, fiecare achiziție, derulare, ping de locație, mesaj, pauză sau căutare nocturnă alimentează un model comportamental la care nu am ales în mod semnificativ să participăm. Datele noastre personale au devenit materia primă a unei economii de supraveghere atât de omniprezentă încât acum știe lucruri despre noi pe care nu le-am articula niciodată cu voce tare.

Aceste perspective nu sunt triviale. Ele mapează preferințele politice, deduc orientarea sexuală, prezic probleme de sănătate mintală, anticipează tensiunile în relații și modelează declanșatorii noștri de impuls cu o precizie neobișnuită. Cele mai mari platforme nu au devenit puternice construind software mai bun. Au devenit puternice construind profiluri mai bune ale noastre.

Și pe undeva pe parcurs, am încetat să observăm asta. Eroziunea controlului nu a sosit cu un anunț dramatic — a sosit prin îmbolduri, permisiuni, cookie-uri și setări implicite pe care nimeni nu le-a înțeles cu adevărat, dar toată lumea a dat clic pe „accept".

Apoi a apărut AI și a înrăutățit dramatic problema.

AI nu a restituit controlul utilizatorilor — a industrializat intimitatea

Sistemele AI promit utilitate, creativitate și productivitate. Dar în spatele interfețelor prietenoase de chat se ascunde o logică extractivă mai sofisticată decât orice a încercat vreodată web2. Pentru a „învăța", aceste modele necesită solicitările noastre, conversațiile noastre, tiparele noastre de scriere, fotografiile noastre, semnalele noastre emoționale, frustrările noastre, secretele noastre și metadatele noastre — totul.

Oamenii tratează sistemele AI ca pe niște carnete private sau confidenți digitali. Nu sunt deloc așa ceva. Cele mai mari companii AI colectează, stochează, analizează și antrenează activ pe materialul pe care oamenii presupun că este tranzitoriu și confidențial.

Implicațiile sunt profunde. Pentru prima dată în istorie, nu doar corporațiile, ci sistemele computaționale în sine învață granițele noastre comportamentale, vulnerabilitățile și preferințele. Dacă web2 a erodat confidențialitatea prin acumularea datelor noastre, AI o erodează prin interiorizarea vieților noastre interioare.

Internetul derivă către o eră în care mașinile ne înțeleg nu pentru că le-am spus cine suntem, ci pentru că le-am dat suficiente fragmente pentru a asambla o versiune a noastră mai precisă decât propria noastră auto-percepție.

Web3 a promis suveranitate — apoi a arhitectat accidental expunerea totală

Crypto a apărut ca o rebeliune filosofică împotriva acestei concentrări de putere. Industria ne-a promis auto-suveranitate: proprietatea asupra activelor, identității și datelor noastre. Dar în practică, prima generație de sisteme web3 a făcut o greșeală diferită. În rezolvarea problemei încrederii, au proiectat transparență radicală în tot.

Blockchain-urile au transformat comportamentul uman în registre publice. Fluxurile de portofel, istoricul tranzacțiilor, graficele sociale, obiceiurile financiare — toate vizibile oricui, pentru totdeauna. Acest lucru a creat un paradox: tocmai tehnologia menită să împuternicească indivizii a ajuns să producă un mediu perfect pentru supraveghere. Companiile de analiză blockchain astăzi pot profila utilizatorii cu o granularitate la care băncile, guvernele și agenții de publicitate doar visau.

Web2 a luat datele noastre. Web3 le-a expus. Ambele modele au pus deoparte dreptul utilizatorului de a alege. Și totuși, soluția nu este să abandonăm descentralizarea — ci să o reproiectăm.

Următoarea eră a internetului

Problema centrală care unește web2 și web3 este înșelător de simplă: utilizatorii nu controlează ce pot vedea alții. Există o schimbare pe care trebuie să o proiectăm în fundamentele următorului internet — și construim pentru această schimbare la TEN Protocol. În loc să cripteze selectiv adresele sau să obfusce tranzacțiile, TEN mută criptarea la nivelul protocolului. Totul — starea, stocarea, calculul, logica, interacțiunile utilizatorilor — este criptat end-to-end. Nu învelit. Nu stratificat. Încorporat.

Această schimbare structurală deschide un spațiu de design fundamental diferit:

• Dezvoltatorii nu pot extrage date comportamentale de la utilizatori.
• Terțele părți nu pot urmări cum, când sau de ce utilizatorii interacționează cu aplicațiile.
• dApp-urile nu pot încorpora telemetrie ascunse, analize sau profilare.
• Utilizatorii pot alege ce vor să dezvăluie, când și cui.

Numim aceasta transparență inteligentă: confidențialitatea ca stare implicită a calculului, transparența ca act deliberat și condus de utilizator. În termeni practici, aceasta înseamnă:

• Poți verifica eligibilitatea pentru un serviciu fără a-ți dezvălui identitatea.
• Poți folosi DeFi fără a-ți expune întregul istoric al portofelului lumii sau fără a risca să fii victima front-running-ului.
• Agenții AI pot opera on-chain fără a-ți dezvălui informațiile personale.
• dApp-urile pot verifica parametrii fără a colecta excesiv sau a stoca date inutile.

Dezvoltatorii păstrează programabilitatea completă. Utilizatorii recâștigă controlul.

Oamenii nu încearcă să se ascundă. Ei încearcă să aleagă.

Una dintre cele mai persistente concepții greșite despre confidențialitate este că oamenii vor să dispară. În realitate, majoritatea oamenilor sunt perfect dispuși să partajeze informații — atunci când înțeleg ce partajează, cine le primește și ce primesc în schimb.

Confidențialitatea nu este secret. Confidențialitatea este dreptul de a te divulga în propriii tăi termeni. Web2 a eliminat acest drept transformând consimțământul într-un clic fără sens. Web3 l-a eliminat făcând transparența implicită pentru fiecare acțiune. Următoarea generație a internetului trebuie să restabilească echilibrul.

Deceniul viitor va fi definit de o întoarcere la ceva ce nu ar fi trebuit niciodată pierdut: controlul individului asupra propriilor date. Intrăm într-un moment crucial în evoluția internetului. Inteligența artificială avansează cu o viteză extraordinară, infrastructura blockchain se maturizează dincolo de originile sale experimentale, iar identitățile noastre digitale modelează acum totul, de la modul în care efectuăm tranzacții până la modul în care suntem înțeleși.

Totuși, dacă utilizatorii nu recâștigă controlul asupra amprentei lor digitale, internetul va continua să deriveze către un viitor în care comportamentul nostru este mai lizibil pentru algoritmi decât pentru noi înșine. Principiul care trebuie să ne ghideze înainte este izbitor de simplu. Datele aparțin persoanei care le produce. Transparența ar trebui să fie un act voluntar, nu o condiție obligatorie. Aplicațiile ar trebui să funcționeze fără a se amesteca în viețile private ale utilizatorilor lor. Iar confidențialitatea nu ar trebui să fie niciodată o caracteristică premium rezervată celor alfabetizați tehnic; ar trebui să fie setarea implicită liniștită și obișnuită a lumii digitale.

Dacă ultimul deceniu a fost definit de platformele care absorb informațiile noastre, următorul va fi definit de cât de hotărât le recuperăm. Răspunsul nu este să îndemnăm oamenii să aibă încredere în noi instituții, ci să construim sisteme care nu mai necesită deloc încredere. Când confidențialitatea este inerentă, iar transparența este deliberată, utilizatorii — în cele din urmă și în mod neechivoc — recâștigă controlul.

Decalajul este deja vizibil în arhitectura internetului de astăzi: cerem blockchain-urilor să securizeze valoarea, dar îi forțăm pe utilizatori să efectueze tranzacții în cutii de sticlă. Niciun sistem financiar serios, niciun strat de coordonare semnificativ, nu poate funcționa sub această contradicție. Următorul val de straturi de bază și execuție apare tocmai pentru a rezolva această tensiune, nu prin promiterea secretului, ci prin proiectarea alegerii. Dacă acest deceniu aparține la ceva, este sistemelor care fac confidențialitatea implicit liniștită și expun doar ceea ce trebuie văzut. Când reconstruim internetul pe aceste fundații, suveranitatea utilizatorului încetează să fie o aspirație și devine norma operațională.