Emmanuel și politica prezenței

"La mulți ani, Isuse."

Sub acest familiar salut de Crăciun se ascunde o idee solicitantă: Dumnezeu nu a abordat cea mai profundă eșec al umanității de la distanță. El nu a dat instrucțiuni de departe și nici nu s-a bazat doar pe intermediari. El a venit aproape. A intrat în istorie. A luat trup. Emanuel, Dumnezeu cu noi, nu a fost o abstracție, un slogan sau o declarație de politică. El a fost prezență făcută reală, autoritate făcută vizibilă și angajament făcut costisitor.

Evanghelia după Ioan surprinde acest lucru cu o claritate crudă: "La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu." Logos-ul, sau cuvântul, nu a rămas teoretic. După patru secole de așteptare, Dumnezeu nu a trimis o altă poruncă sau agendă de reformă. El S-a trimis pe Sine. Mântuirea a venit nu doar cu adevăr, ci cu proximitate.

Acea alegere oferă o perspectivă puternică pentru guvernare în Filipine astăzi. Dacă eșecul central al umanității a necesitat prezența întrupată a lui Dumnezeu, atunci eșecurile naționale persistente — instituții slabe, creștere inegală, corupție recurentă, vulnerabilitate la dezastre și excludere politică — nu pot fi rezolvate doar prin planuri, bugete și retorică. Ele necesită un guvern care este, de asemenea, cu poporul: prezent în execuție, vizibil în responsabilitate și credibil în conducere.

AȘTEPTARE, APOI ACȚIUNE
Înainte de venirea lui Hristos, Israel a îndurat perioade lungi de cucerire, declin și tăcere. Instituțiile s-au slăbit. Autoritatea era impusă mai degrabă decât de încredere. Speranța s-a înguștat. Poporul aștepta.

Așteptarea s-a încheiat nu cu un decret, ci cu acțiune. "Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi." Dumnezeu a intrat în constrângerile vieții umane — timp, spațiu, vulnerabilitate. Prezența nu a fost simbolică; a fost costisitoare.

Mulți filipinezi ar trebui să recunoască o așteptare familiară astăzi. Creșterea economică este raportată, bugetele se extind și programele de reformă sunt anunțate. Totuși, pentru milioane, progresul se simte abstract. Este îndepărtat. Prețurile cresc mai repede decât salariile. Taxele apasă atât gospodăriile, cât și afacerile. Serviciile publice rămân în urmă. Dezastrele expun lacune în proiectarea și execuția proiectelor, precum și în pregătire și răspuns. Întrebarea recurentă nu este filosofică, ci practică: Unde este guvernul când contează?

PREZENȚA CA PRINCIPIU DE GUVERNARE
În contrast, slujirea lui Isus a fost definită de proximitate. El a învățat unde oamenii se adunau, a vindecat unde suferința era vizibilă și a confruntat direct abuzurile de autoritate. Nu a operat prin intermediari îndepărtați. El a purtat costurile angajamentului — neînțelegere, opoziție și cruce.

Acest lucru oferă o paralelă directă cu guvernarea așa cum o cunoaștem în Filipine. Prezența nu este sentiment; este un principiu de guvernare. Înseamnă politici proiectate cu condiții reale în minte, lideri responsabili pentru rezultate și instituții care nu se retrag în spatele procedurii când rezultatele sunt insuficiente.

În contextul filipinez, guvernarea se bazează adesea pe formă mai degrabă decât pe substanță. Cadrele de dezvoltare sunt cuprinzătoare, dar execuția este performativă și inconsecventă. Legile sunt adoptate, dar aplicarea este inegală. Autoritatea există, totuși responsabilitatea este difuzată și negată.

BUGETELE CA ÎNTRUPARE SAU ABSENȚA SA
Dacă Emanuel este adevărul întrupat, atunci bugetul este locul unde guvernul devine fie real — fie rămâne o fantomă. Un buget ar trebui să traducă intenția în acțiune, prioritățile în programe și autoritatea în rezultate.

Totuși, bugetul național dezvăluie din ce în ce mai mult un decalaj între proiectare și livrare. În timp ce executivul propune bugetul inițial de cheltuieli, procesul legislativ introduce inserții extensive dubioase care fragmentează prioritățile. Proiectele ajung cu legături slabe cu mandatele agențiilor. Fondurile sunt împărțite în elemente localizate care sunt atractive politic, dar administrativ dificil de monitorizat.

Acest lucru reflectă un guvern care vorbește, dar nu locuiește, anunțând priorități fără a le locui pe deplin consecințele. Agențiile de implementare sunt însărcinate să execute proiecte pe care nu le-au planificat și nici evaluat, estompând responsabilitatea când rezultatele dezamăgesc. Vedem acestea astăzi în scandalul de control al inundațiilor care se desfășoară.

Alocațiile neprogramate în această țară au distrus procesul bugetar. Destinate cheltuielilor contingente, ele s-au extins la niveluri care efectiv creează un buget paralel. Acest lucru slăbește disciplina fiscală și extinde discreția, în special când ipotezele de venituri se dovedesc optimiste. Ca autoritatea exercitată fără prezență, autoritatea de cheltuieli fără finanțare asigurată sau garanții clare erodează credibilitatea.

În contrast, o abordare „Emanuel" a bugetării ar sublinia claritatea scopului, reținerea în discreție și responsabilitatea în execuție. Ar favoriza mai puține programe bine proiectate în detrimentul multora fragmentate și rezultate în detrimentul anunțurilor.

DINASTIILE POLITICE ȘI PROBLEMA DISTANȚEI
Nicio discuție despre absență și distanță în guvernarea filipineză nu este completă fără a confrunta rolul dinastiilor politice. De decenii, puterea a fost concentrată într-un set restrâns de familii care domină atât oficiile naționale, cât și locale, adesea de-a lungul generațiilor.

Politica dinastică creează o formă de reprezentare care este formală, dar vidă. Oficialii pot ocupa funcții continuu, totuși guvernarea rămâne distantă deoarece responsabilitatea este internalizată în cadrul familiilor mai degrabă decât exercitată de instituții sau alegători. Oficiul public devine un activ moștenit mai degrabă decât o încredere publică.

Suntem familiarizați cu povestea că concentrarea puterii slăbește concurența, descurajează meritul și limitează intrarea noii conduceri. De asemenea, ajută la explicarea motivului pentru care distorsiunile bugetare persistă. Inserțiile congresionale, alocările discreționare și proiectele localizate servesc adesea la consolidarea rețelelor politice mai degrabă decât la abordarea nevoilor sistemice. În Filipine, bugetul a devenit un instrument de menținere politică mai degrabă decât de transformare națională.

În sistemul nostru, prezența guvernului este selectivă. Este simțită în timpul alegerilor, inaugurărilor sau momentelor de patronaj — dar absentă în prestarea susținută a serviciilor, calamitățile naționale, reforma instituțională și investițiile pe termen lung. Săracii întâlnesc guvernul episodic, nu consistent. La diferite niveluri, mulți funcționari publici tranzacționează, dar rareori transformă.

Emanuel reprezintă logica opusă. Dumnezeu nu a trimis reprezentanți să acționeze în locul Său rămânând distant. El a venit El Însuși. Politica dinastică, prin contrast, multiplică intermediarii în timp ce izolează aleșii de responsabilitate. Dinastiile filipineze produc continuitate fără reformă.

AUTORITATE CARE ACCEPTĂ COSTUL
După înviere, Scriptura ne spune că Isus a declarat că toată autoritatea I-a fost dată. Apoi a delegat-o, trimițindu-i pe alții să predice, să facă ucenici și să boteze. Chemarea este să înveți și să slujești. Autoritatea, în acest model, este inseparabilă de cost și responsabilitate.

Acest lucru stă în tensiune cu guvernarea contemporană modelată de protecția dinastică. Politica filipineză dictează că autoritatea ar trebui să se extindă, dar riscul este socializat și responsabilitatea diluată. Instituțiile de supraveghere se luptă să penetreze rețelele înrădăcinate. Constatările de audit se repetă — supraprețuri, întârzieri, achiziții slabe — totuși sancțiunile sunt inegale și lente. Mai rău, ca în anomalia controlului inundațiilor, auditul ar putea fi compromis.

Paralela este instructivă. Emanuel nu a evitat costul angajamentului. Guvernarea în stil filipinez evită costul și inevitabil se retrage în distanță și defensivă.

INSTITUȚIILE REFLECTĂ ANGAJAMENTUL
Parabola lui Isus despre soluri oferă o altă paralelă. Sistemele, ca și inimile, eșuează când angajamentul este superficial sau împărțit. Reforma se prăbușește când rezistența nu are cost și integritatea nu are protecție.

Instituțiile slăbite de acomodarea politică își pierd capacitatea de a livra. Bugetele distorsionate de interese înguste nu pot produce creștere incluzivă. Și când aplicarea este selectivă, încrederea scade, ridicând costul economic al conformității, investiției și reformei.

Un cadru de guvernare centrat pe Emanuel cere instituții care sunt prezente acolo unde regulile sunt testate: achiziții, reglementare, impozitare și justiție. Prezența aici înseamnă consistență, nu perfecțiune.

EMANUEL CA TEST AL CONDUCERII ECONOMICE
Profetul Isaia a vorbit despre lumina care pătrunde în întuneric. Apostolul Pavel a descris puterea care a ales reținerea și serviciul. Emanuel nu este sentiment; este un standard.

Aplicat conducerii economice, testul este direct. Guvernul apare acolo unde riscurile sunt cele mai mari și randamentele politic cele mai mici? Bugetul protejează capacitatea pe termen lung sau doar acomodează negocierea dinastică? Instituțiile corectează eșecul sau îl normalizează?

Așa cum mântuirea a necesitat prezența lui Dumnezeu, dezvoltarea necesită o conducere care rezistă distorsiunii, disciplinează discreția și acceptă responsabilitatea. Este timpul ca filipinezii să experimenteze guvernul nu prin discursuri, ci prin prețuri stabile, creștere robustă, servicii eficiente, mai multe locuri de muncă și echitate instituționalizată.

CRĂCIUN FĂRĂ DISTANȚĂ
Crăciunul, atunci, nu este despre confort. Este despre proximitate și responsabilitate. Emanuel îi provoacă pe liderii noștri să guverneze fără distanță — bugete care reflectă prioritățile mai degrabă decât puterea de negociere, instituții care aplică reguli mai degrabă decât le negociază și sisteme politice care deschid spațiu pentru merit, reînnoire și responsabilitate.

Pentru filipinezi, implicația este la fel de directă. Distanța, dominația dinastică, impunitatea și indiferența persistă pentru că sunt tolerate. Filipinele vor fi, prin urmare, modelate mai puțin de idealuri decât de ceea ce acceptă ca normal.

Promisiunea lui Isus — „Eu sunt cu voi întotdeauna" — oferă asigurare, dar stabilește și un standard pentru conducerea publică. Isaia face implicația explicită: cu Emanuel, „guvernarea va fi pe umărul Lui." Autoritatea, în această viziune, nu este distantă sau delegată. Este purtată personal, testată în criză și exercitată în văzul deplin al poporului. Prezența contează cel mai mult în timpuri de calamitate. Conducerea contează când instituțiile se clatină și cetățenii sunt deziluzionați și furioși. Și integritatea contează pentru că Filipinele astăzi au nevoie urgentă de un scop moral clar și credibil.

Cu Emanuel, provocarea nu este simbolică. A o înfrunta înseamnă construirea unui guvern care este cu poporul. Este diferența dintre politica care există pe hârtie și guvernarea care funcționează în practică.

Diwa C. Guinigundo este fostul guvernator adjunct pentru Sectorul Monetar și Economic, Bangko Sentral ng Pilipinas (BSP). A slujit BSP timp de 41 de ani. În 2001-2003, a fost director executiv alternativ la Fondul Monetar Internațional în Washington, DC. Este pastorul principal al Fullness of Christ International Ministries în Mandaluyong.